Recomandări speciale în Constipatie legate de dietă și tratament

Home » Remedii Naturiste » Recomandări speciale în Constipatie legate de dietă și tratament

1. La baza tuturor proceselor din organism stă hidratarea (un minimum de 8-10 pahare de 200 ml apă plată de calitate este indicat pentru persoanele adulte);
2. Fibrele nu trebuie să lipsească din alimentație, motiv pentru care fiecărei persoane îi este indicat să consume legume și fructe proaspete, crude cât și cereale;

Dieta in constipatie

Dieta in constipatie

3. Pentru buna metabolizare a alimentelor și menținerea unei flore normale la nivel intestinal e necesar să se consume produse cu conținut crescut de bacterii lactice (bifidobacterii), așa cum se întâlnesc cu preponderență în iaurturi;
4. Consumul de lichide calde cât și de alimente cu un conținut bogat în pectină (cum sunt: merele, morcovii, bananele, varza, citricele) ajută la îmbunătățirea digestiei;
5. Aloe Vera are rol de vindecare și de purificare a tractului digestiv și ajută la formarea de scaune de consistență mai moale, mai ușor de eliminat;
6. Ghimbirul stimulează tractul digestiv și facilitează eliminarea materiilor fecale din intestin;
7. Cei constipați pot consuma prune (crude sau uscate) cât și smochine;
8. Evitați să utilizați laxative, pot da dependență și totodată pot genera diverse modificări în organism, dacă sunt utilizate regulat: diaree, colici abdominale, balonare, deshidratare și în final distrucții ireversibile la nivelul colonului (ele vor fi utilizate ocazional și doar la recomandarea medicului);
9. Faceți cel puțin 30 de minute de exercițiu fizic zilnic (chiar și o banală plimbare în aer liber poate fi de ajutor);
10. Semințele de Psyllium și semințele sau Uleiul de in ajută la înmuierea și eliminarea mai ușoară a materiilor fecale;
11. Ceaiul din fenicul ajută la eliminarea gazelor, facilitând astfel pasajul mai ușor al materiilor fecale, dar totodată ajută și la reîmprospătarea respirației;

Suplimentare în tratarea constipației:

Vitamina C, utilizată strict în perioadele de constipație: 4×1 cp/zi- are un efect curativ;
Probiotic (1×1 cp/zi);
Multivitamine (1×1 cp/zi) și vitamina A (10.000 UI/zi- în perioadele de constipație) – constipația blochează absorbția corespunzătoare a nutrienților, ceea ce generează un deficit vitaminic și mineral în organism;
Un complex B vitaminic ajută la digestia corectă a grăsimilor, carbohidraților și proteinelor.
Comprimate cu fibre (2x2cp/zi)

Tratamente gemoterapice:

• dimineaţa: Extract din mlădiţe de Merişor – Vaccinium vitis idaea MG=D1
• prânz: Extract din mlădiţe de Merişor – Vaccinium vitis idaea MG=D1
• seara: Extract din mlădiţe de Merişor – Vaccinium vitis idaea MG=D1
Se administrează câte 30 de picături înainte de mesele principale.

Autori:

Dr. Pavlisan Raluca

Dr. Pavlisan Dalibor

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (21 votes cast)
Recomandări speciale în Constipatie legate de dietă și tratament, 5.0 out of 5 based on 21 ratings

Sanatate

Nutritie

Frumusete

Dieta

Solutie web oferita de BlackCode